Seu Jorge revine după șaisprezece ani cu cel mai frumos album al său

După ce mă potolesc cu reacțiile emoționale și cu expresiile de genul „Doamne, ce album frumos!„, chestii care mi se întâmplă de câteva ori pe an (zeci de ori), mă apuc de scris, pentru că vreau ca aceste lumini muzicale să cuprindă cât mai multă lume.

O voce imposibil de confundat

Seu Jorge continuă în secolul XXI gestul dezarmant al marilor artiști care își poartă țara în voce. Nu ca decor, nu ca branding, ci ca substanță — un timbru din care auzi imediat de unde vine omul, ce a trăit, ce a ascultat în copilărie, ce l-a format. O voce imposibil de confundat, călduroasă și puțin trecută prin tabac și cachaça (băutura din trestie de zahăr, neapărat scrisă cu sedilă, ca să nu cumva să se înțeleagă „cachaca”, un gen de cumbia paraguayană pe care nu vrei s-o asculți), care transformă experiența personală în muzică universală, cu carisma, intensitate și o prezență care nu se tergiversează.

L-am descoperit prin „Carolina„, atât albumul cât și piesa, nelipsită în programele mele de DJ cu muzică braziliană, apoi prin „The Life Aquatic Sessions„, albumul în care cântă muzica lui David Bowie în portugheză, la chitară acustică, într-o cabină de vas. Acolo se află cea mai frumoasă reinterpretare a piesei „Life on Mars?” pe care am auzit-o vreodată. Nu o copie, nu o traducere, o reinterpretare care face piesa să pară că a fost scrisă în portugheză de la bun început. După asta, înțelegi cu ce tip de artist ai de-a face: cineva care nu preia o piesă, ci o locuiește.

Șaisprezece ani de răbdare

Seu Jorge a cântat fără pauză, mai întâi în Farofa Carioca, grupul care i-a format instinctele muzicale, apoi în cariera solo care a început să prindă contur internațional după „City of God” (Cidade de Deus, film în care Seu Jorge a jucat). A înregistrat mai puțin în ultimii cincisprezece ani. Și a venit acum cel mai frumos album al lui — cel mai elaborat, cel mai cald, cel mai uniform. Șaisprezece ani de decantare, de refuzat urgența, de lăsat compozițiile să se alcătuiască în ritmul lor propriu. Se simte în felul în care au fost aranjate.

Un val reconfortant de candoare și muzicalitate

The Other Side e un val reconfortant de candoare și muzicalitate. Orchestrație respirabilă, aranjamente de coarde semnate de Miguel Atwood Ferguson, producție a lui Mario Caldato Jr., același care a dat textură analogică albumelor clasice Beastie Boys și care aplică aici aceeași filosofie organică.

Sunetul e cald, elaborat, spațios, ajunge la noi în forma perfectă. Bossa nova, MPB, jazz brazilian — nu ca exercițiu de stil, ci ca limbă maternă vorbită fără accent. Marisa Monte cântă pe „Quando Chego„. Maria Rita apare pe „Vento de Maio„, un omagiu adus muzicii mamei sale, Elis Regina, care sună ca un standard creat instant.

Zap Mama vine pe „Far From The Sea„. O distribuție de ținută, adunată fără grabă și fără calcule comerciale vizibile.

Culminația: „River Man” împreună cu Beck

Culminația albumului e „River Man„, penultima piesă.

Piesa lui Nick Drake — una dintre cele mai frumoase piese scrise vreodată, nu exagerez —, cântată împreună cu Beck. O alegere care pe hârtie poate părea riscantă: două voci atipice, un repertoriu fragil care nu suportă manevrele greșite, un aranjament orchestral care ar putea foarte ușor să înece totul. Nu se întâmplă nimic din toate acestea. Cei doi scot din „River Man” tot ce se poate mai emoționant. Seu Jorge aduce surpriza plăcută a începutului în registru de bas, Beck aduce stranietatea aceea caracteristică a lui, și împreună ajung exact unde trebuia ajuns: la miezul piesei, la acea melancolie apăsată și frumoasă care o face unică în tot ce a scris Drake.

Aranjamentul lui Ferguson o înveleșe fără s-o sufoce. Coardele, accentele de Hammond, apogiaturile pianului, fluxul care te cuprinde fără scăpare patru minute și jumătate. E una dintre cele mai impresionante prelucrări din câte am ascultat în ultimii ani.

Autenticitate cu pașaport

Există o ironie în titlul albumului — cel mai brazilian disc din cariera lui Seu Jorge poartă un nume în engleză, conștient că autenticitatea are nevoie de un pașaport ca să circule. Dar ironia e benignă. „The Other Side” e latura lui Seu Jorge pe care șaisprezece ani de răbdare au făcut-o posibilă — mai introspectivă, mai conectată la esența anilor ’70, mai puțin preocupată de imediatul comercial. Și paradoxal, tocmai de aceea e mai accesibilă.

Muzica făcută fără grabă se simte altfel. Te primește altfel.

Dacă nu îl știi pe Seu Jorge, începe cu „Carolina” sau cu „The Life Aquatic Sessions„. Apoi vino încoace. Dacă îl știi deja, „The Other Side” e exact albumul pe care îl așteptai fără să știi că-l aștepți.

Singurul meu regret este că albumul nu se găsește (încă) în format fizic. Ar fi păcat să nu-l putem îmbrățișa.

de Berti Barbera

nota redacției:  Albumul pe format de vinil este anunțat pe 10 iulie -> https://amorinsound.bandcamp.com/album/the-other-side