Code – Resplendent Grotesque (2009, Tabu Recordings).
Deși vorbim de un album scos în urmă cu peste 15 ani, dacă Respledent Grotesque ar fi fost lansat azi, 16 martie 2025, data acestei recenzii, ar fi părut ceva perfect normal ținând cont de calitatea audio a materialului.
Asta referindu-mă la partea superficială a producției, pentru că avem miriade de cazuri de albume cu producție fantastică ce doar maschează considerabile lacune prezente fie în imaginația muzicienilor, în structura pieselor sau efectiv în mesajul pe care formația incearcă (asta în cazul în care încearcă) să îl transmită mai departe.
Îmi e greu să îi numesc pe Code o trupa de black metal, dar la fel de greu îmi e să ii numesc o trupa de progressive metal. Până și titulatura de metal extrem nu se potrivește în totalitate, pentru că pe albumul acesta avem de-a face cu destule piese în care vocea melodică, chiar suavă pe alocuri, a solistului Kvohst nu lasă loc pentru growluri și urlete demonice. Până și piesele extreme, cum ar fi Smother the Crones, In The Privacy Of Your Own Bones sau Possesion Is the Medicine conțin pasaje melodice care fac nota constrastantă cu atmosfera apăsătoare și dezolantă adusă magistral de acordurile de chitară ale lui Aort și Andras.
Adrian Erlandsson (At The Gates, Paradise Lost, Cradle of Filth, etc) a fost toboșarul ales pentru inregistrări, trupa neavând un toboșar oficial în perioada 2008-2010. O solutie mai mult decât inspirată, pentru că secțiunea ritmică, cu Vicotnik la bass si backing vocals, are o puternică tentă de Tool, fără a pica în capcana plagiatului involuntar.
O mică notă referitoare la versurile lui Kvohst, notă care am impresia că ar putea îngloba întregul feeling al albumului. Resplendent Grotesque este o elegie, o odă închinată muzei durerii. Pentru mine Kvohst sună ca un lord britanic enigmatic, care oscilează între elitism și disperare, ca un Jekyll and Hyde modern, capabil de exteriorizări sâșietoare de durere dar și de urlete primordiale desprinse parcă direct din inima infernului. E greu să mă gândesc la alte comparații, când solistul e capabil de metafore în genul “On a mattress of salt, on a sea of wounds and only my arms for oars “.
Dar fix această tentă nobilă oarecum a albumului il face să ocupe un loc incredibil de nișat, cu toate că nu știu dacă intenția muzicienilor a fost aceasta, sau dacă i-a interesat de fapt acest aspect vreodată. Resplendent Grotesque nu este un album pentru oricine și este greu de digerat și obositor, cu toate că pasajele melodice (care ma duc cu gândul la interpretarea modernă plângăcioaso-patetică a soliștilor de prog) ar putea fi îngânate cu timiditate de aproape oricine.
Din punctul meu de vedere este nevoie de un spirit artistic dezvoltat pentru a putea aprecia cu adevărat valoarea albumului dar nici atunci nu există vreo garanție că o să placă tuturor, mai puțin poate ascultătorilor de muzici extreme, fie ele din sfera metalului sau nu.
Resplendent Grotesque e un album foarte bun înspre excepțional dar extrem de scurt, oprindu-se la sub 35 de minute. Ținând cont de faptul că după o audiție cap-coadă te simți ca după o oră de tras la fiare, poate e mai bine așa. Intro-ul din Smother the Crones nu are cum să nu îți rămână în cap, la fel ca și refrenul bântuitor al aceleiași piese: “Let’s get skeletal, necro-spiritual, there’s murder in the cronehouse tonight“.
Rifful de chitara de la mijlocul piesei Possession is the Medicine alături de întreaga compoziție A Sutra of Wounds reprezintă alte puncte forte ale albumului, dar sincer să fiu cam tot albumul e de fapt un punct forte al trupei. Elegie, după cum spuneam mai sus, dar grijă mare, pentru că e un album intens, care te stoarce de energie după o singură audiție.
Nota finala: 9/10
Text de Raul Cojocaru