La 84 de ani, Joan Baez nu s-a retras din luptă. Deși și-a încheiat oficial cariera muzicală, legenda folk-ului american continuă să protesteze, să compună și să își folosească vocea — acum mai joasă, dar la fel de hotărâtă — pentru a spune adevărul.
Într-un nou interviu pentru Rolling Stone, Baez vorbește deschis despre revenirea lui Trump la Casa Albă, activismul periculos de azi, relația cu Bob Dylan și muzica protestatară care lipsește din peisajul actual.
Un nou val de activism
„E mai periculos acum decât în anii ’60. Atunci, mi se părea că riscul merita. Acum, e o mașină de opresiune bine unsă.”
Baez compară regimul Trump cu dictaturile în care a făcut activism în anii ’70: Chile, Argentina, blocul estic. A lansat recent „One in a Million”, un nou cântec de protest alături de Janis Ian, și lucrează la o inițiativă pentru sprijinirea familiilor imigranților arestați de ICE.
Protestul, azi: de la cântec la dans
„Să te bucuri a devenit un act de rezistență. Se așteaptă să ne târâm, speriați. Așa că dansez cu drag queens și merg la cluburi de striptease. Asta e declarația mea politică.”
Joan povestește cum și-a păstrat spiritul tânăr dansând prin grădina ei pe Gipsy Kings sau la un club senegalez din San Francisco, împreună cu Lana Del Rey.
„Lana e într-o altă lume, dar o iubesc. Îmi place mult și Hozier. Am o slăbiciune pentru el.”
Cântecele lipsă ale mișcării
„Avem nevoie de un nou imn. ‘We Shall Overcome’ e prea departe. ‘Imagine’ încă e frumos, dar nu e suficient.”
Baez spune că generațiile noi nu mai compun imnuri de mișcare.
„Josh Ritter a scris I Carry the Flame, iar Jesse Welles, un tânăr din Sud, are un potențial uriaș. Simt că transmite ceva autentic”
Relația cu Dylan, între mit și iertare
Filmul A Complete Unknown, cu Timothée Chalamet și Monica Barbaro, reînvie triunghiul Dylan–Baez–Suze Rotolo. Joan l-a văzut cu prietenele ei, în public:
„Am râs, m-am emoționat, Monica a prins multe gesturi de-ale mele.” Nu l-a auzit pe Dylan, dar i-a trimis o scrisoare acum 10 ani: „Am plâns, am pictat, am iertat. A rămas doar recunoștința.”
O moștenire imperfectă și sinceră
„M-a ajutat să spun că nu sunt perfectă. Am fost abuzată în copilărie. Lumea mă credea calmă și zen, dar nu știu cât de zen am fost vreodată.”
Documentarul I Am a Noise dezvăluie momente grele din viața ei, dar și o vulnerabilitate asumată. Baez își acceptă acum rolul de model imperfect, dar sincer.
„Mă întreabă lumea: Ce pot face? Răspunsul e: ceva mic. Orice. Nu aștepta 30.000 de oameni. Ieși pe colțul străzii. Arată-te.”
Citește interviul complet pe RollingStone.com