Rezumat
Fără tobe programate, fără sample-uriPiesele au un umor acidAlbum influențat de Stevie Wonder și Paul McCartney
Primul album Wyatt Waddell
Ar fi nerealist să căutăm în prezent artiști care arată spre viitor în sensul în care Beatles sau James Brown, Kraftwerk sau Prince au arătat spre viitor.
Pop-ul nu mai are mediul potrivit pentru a sfida convenții și tipare, pentru ceva total nou. Reciclează, aplică formule, oferă aceeași recompensă unui public din ce în ce mai puțin pregătit să se gândească la ce urmează. Atunci de ce mai vrem artiști noi, ce mai așteptăm de la ei? E normal să apară nume noi, e chiar o veste bună.
Unii au suficientă personalitate pentru a readuce formule cunoscute într-o formă consistentă, foarte plăcută, transformându-și obsesiile muzicale în muzică proaspătă, care îți transmite starea bună a celui care se exprimă sincer și entuziast. Tocmai am ascultat primul album al lui Wyatt Waddell.
Are 28 de ani, e din Chicago, a învățat pian la Intonation Music Workshop din oraș, a preluat apoi chitara și basul, a petrecut câțiva ani studiind tot felul de exemple din mediul online, copiindu-le mișcările, ticurile vocale, postura pe scenă, până a procesat suficient ca să știe ce vrea să livreze. A revenit la Intonation ca instructor.Albumul de debut trebuia să apară în 2020. Nu a apărut. Șase ani mai târziu, „The Understudy” spune prin titlu cum se vede Waddell: artistul pregătit care a așteptat în culise, convins că momentul lui va veni.

Fără tobe programate, fără sample-uri
Piesele au un umor acid
Centrul emoțional al albumului e un grup de piese care locuiesc la aceeași adresă: un bărbat a dat mai mult decât a primit și acum încearcă să evalueze paguba fără patetism exagerat. Dimpotrivă, au un umor acid și suficient de straniu.
Declară unei femei că iubitul ei e depășit, că gândacii îi ies din dinți când zâmbește, că ar lua un glonț în față pentru îmbrățișarea ei.
Imaginea cu gândacii e atât de stranie și veninoasă încât separă instantaneu piesa de orice pledoarie generică. Compară inima cuiva cu un borcan de plastic pentru sângele colectat la un magazin alimentar și spune că urăște acea persoană mai mult decât pot marca jucătorii de baschet. E ciudat, spinos și nu se încadrează în materialul romantic. Și tocmai asta îl face valoros.
Album influențat de Stevie Wonder și Paul McCartney
„The Understudy” câștigă în momentele în care scrierea e pe măsura execuției. Atunci, albumul încetează să mai sune ca un debut și începe să sune ca experiența unui om care a apucat să trăiască.
Influențele lui sunt vizibile și asumate, ceea ce e o calitate, nu o slăbiciune. Stevie Wonder și Paul McCartney sunt cei doi poli între care Waddell navighează cel mai natural, iar felul în care i-a preluat e ingenios tocmai pentru că nu îi imită, ci îi asimilează.
De la Stevie Wonder vine acea energie a clavinetului funky, a groove-ului care te mișcă înainte să înțelegi de ce, a vocalei care se mișcă între muscular și dulce cu o ușurință care pare neforțată. Pe piesa-titlu, Waddell lasă un solo de clavinet în stilul Wonder să iasă cu curaj în față, într-un moment de pură bucurie, un omagiu care nu se sfiește să fie recunoscut.
De la McCartney vine altceva: claritatea melodică, capacitatea de a face o melodie să pară inevitabilă, ca și cum ar fi existat mereu și tocmai ai descoperit-o. Piesele lui Waddell au acea calitate rară, te prind de la prima trecere nu pentru că sunt simple, ci pentru că sunt bine construite.
Construcția armonică, modul în care vocea și instrumentele se susțin reciproc, respirația naturală a frazelor, toate vin din aceeași școală a melodiei bine gândite pe care McCartney a definit-o și pe care puțini au știut să o preia fără să cadă în pastișă. Un workshop de „songwriting”, cum s-ar zice.
Interesant e că cele două influențe nu stau separat pe album, ci se întrepătrund. Un groove de tip Wonder poate purta o melodie de tip McCartney. O armonie pop poate fi servită printr-un instrument funk. Rezultatul e un sunet personal, chiar dacă știi precis de unde vine fiecare element.
Asta e marca unui artist care și-a digerat influențele în loc să le reproducă.
„The Understudy” nu reinventează nimic și nici nu încearcă. E un debut al unui om care știe ce iubește în muzică, știe de unde vine acel lucru și a găsit o cale proprie să îl exprime. E exact ce poți cere unui artist nou când nu mai poți cere revoluție.
Wyatt Waddell – The Understudy – poți cumpăra albumul de aici -> diggersfactory.com
Ascultă albumul pe Spotify:
