Familia Kanneh-Mason – un fenomen fără precedent în muzica clasică contemporană

Familia Kanneh-Mason: Șapte frați, șapte virtuozi, o singură casă din Nottingham – și cea mai improbabilă poveste din istoria muzicii clasice contemporane.

Cel mai de succes conservator de muzică din lume nu se află la Paris, Viena sau Berlin.

Se află într-o casă obișnuită, pe o stradă mărginită de copaci, în Nottingham, Anglia. Acolo au crescut și s-au format cei șapte frați Kanneh-Mason – Isata, Braimah, Sheku, Konya, Aminata, Jeneba și Mariatu, fiecare un virtuoz al instrumentului său, până la vârsta de treizeci de ani, toți reprezentând împreună cel mai statistic-improbabil fenomen din istoria muzicii clasice contemporane.

Părinții, Kadie și Stuart Mason, nu au conceput niciun plan grandios, nefiind muzicieni. Kadie, născută în Sierra Leone, și Stuart, londonez, făcuseră câteva ore de muzică în copilărie, atât. Când au început să crească copii, muzica era doar una dintre activitățile de după-amiază, alături de cricket, tenis și gimnastică. Isata, cea mai mare, a început pianul la șase ani. A prins gustul, iar frații mai mici, așa cum fac frații mai mici, au imitat-o.

S-a produs o reacție în lanț, glorioasă și ușor freudiană: Sheku a ales violoncelul în parte pentru că Isata cânta la vioară și el voia un instrument mai mare. Pe măsură ce talentul fiecăruia devenea evident, părinții au început să investească tot ce aveau. Copiii mergeau la școli publice locale și exersau trei-patru ore pe zi. Toți șapte au fost admiși la programul junior al Royal Academy of Music din Londra – două ore dus, două ore întors, în fiecare sâmbătă. Orice venit suplimentar mergea direct spre instrumente și lecții. De mai multe ori, familia a fost la un pas de a nu mai putea plăti ipoteca.

Casa din Nottingham s-a transformat treptat într-o școală de muzică informală.

În fiecare duminică, frații se adunau pentru ceea ce numeau concertele de duminică: fiecare cânta o piesă, ceilalți ședeau pe scări, privind de sus ca într-un amfiteatru, oferind „notele juriului” la final. Nu era un mediu fără presiune, dar presiunea nu venea de la părinți, ci dintre frați. Ei rămân și astăzi cei mai exigenți critici și cei mai exacți antrenori, în reciprocitate.

În 2015 au acceptat să apară la Britain’s Got Talent, dar numai cu condiția de a cânta repertoriu clasic autentic.

Au realizat că un concurs nu are nicio legătură cu realitatea lumii din care vor să facă parte și cu nivelul lor de implicare muzicală și, ulterior, au refuzat oferte de reality show-uri. Au refuzat să speculeze comercial povestea familiei. Erau hotărâți să fie muzicieni cu o direcție clară, să fie din ce în ce mai buni la ce făceau.

Sheku a câștigat un important premiu muzical britanic, devenind primul violoncelist care a intrat vreodată în top 10 al clasamentului de albume din Marea Britanie. Isata a construit o carieră solo remarcabilă cu albume dedicate lui Schumann, Mendelssohn și Prokofiev. Jeneba o urmează, pe propria cale, dar la același nivel, fiind prezentă pe scenele cu adevărat importante. Debutul ei solo din 2025, cu albumul „Fantasie”, e remarcabil.

Citește aici -> Jeneba Kanneh-Mason: o voce proprie într-o familie de voci

Ambele au studiat cu aceeași profesoară, Patsy Toh. Isata e mai arhitecturală, mai controlată, cu o prezență publică mai sigură pe sine. Stilul ei e al unui pianist curajos, personal, dar care știe exact cât de mult să ofere și când să se retragă. Jeneba are o muzicalitate mai profundă în completarea fluenței tehnice remarcabile, e pasionată de conexiunile între compozitori din lumi diferite – de la Debussy și Chopin la Florence Price și Margaret Bonds –, cu o sensibilitate lirică aparte. Două pianiste din aceeași casă, cu două voci distincte, ambele sintetizează intelect și emoție, cu o tehnică niciodată în exces față de expresivitate.

Braimah a făcut un ocol prin muzica pop (a înregistrat cu trupa Clean Bandit) înainte de a reveni la clasic. Konya s-a orientat spre literatură și scris ficțiune. Aminata a încercat actoria, dar muzica a rechemat-o la conservator. Cea mai mică, Mariatu, își pregătește debutul profesionist.

Frații cântă împreună ori de câte ori au ocazia, în orice combinație posibilă, cu o comunicare instantanee pe care anii de audiții muzicale de acasă au transformat-o în ceva natural și inedit.

Merg unii la concertele altora, își cunosc interpretarea reciproc în cel mai mic detaliu și trasează o linie clară: rivalitatea se poate manifesta în privința unei felii de pizza sau la masa de joc de acasă, dar niciodată în muzică, unde instrumentele sunt o parte integrală a ființei fiecăruia, ceva prețuit în deplină concordie.

Familia Kanneh-Mason e un fenomen fără precedent și fără rețetă – iubirea sinceră pentru muzică ca singurul ingredient deloc secret. O orchestră mai mare decât suma părților ei.