Nu cred că sunt subiectiv dacă declar că tocmai am ascultat unul dintre cele mai bune albume ale anului 2017. Cel puțin în ceea ce privește propria-mi percepție, aliniată la actualitatea fenomenului, legată de ce înseamnă un album de muzică nouă, modernă prin tot ce are: concepție, producție și tratare instrumentală.
Trebuie să folosim o denumire nouă, adaptată și puțin forțată, cum ar fi „post-jazz”? Nu cred. E nevoie de o trupă precum Kneebody pentru a ne oferi o sonoritate ideală atunci când jazzul, electronica, funk-ul și improvizația evoluată se întâlnesc în aceeași piesă, pentru un nou tip de explorare muzicală.
Instrumentiștii folosesc aceleași note, dar nu într-un mod previzibil, formal, ci cu intenția de a ne forma spații, de a ne trasa o hartă a gândirii lor muzicale. Kneebody preiau specificul cvintetului de jazz și-i adaugă efecte electronice și pedale aplicate suflătorilor și altor tonuri, în orchestrații inteligente și solo-uri post-bop.
De altfel, unul dintre cele mai captivante aspecte ale acestui album este balanța fin reglată: între instrumentele tangibile și cele sintetice, între acustic și electronic. Anti-Hero este o lucrare muzicală actuală, care își atinge scopul creativ fără a sfida vădit vreo convenție.
Tot ce avem de făcut este să primim noul cu ceva mai puțină reținere. Nu întotdeauna înseamnă ceva rău sau superficial.
Anti-Hero
Kneebody
Motéma, 2017
Text de Berti Barbera, arhiva revistei Sunete, 2017