Muzica devine o industrie. Şi ca orice industrie, este susținută de o adevărată ştiinţă, care inventează moduri cât mai practice de a încadra şi cataloga, ca să nu mai vorbim de „maşinăriile” care scot „artişti” de larg consum pe bandă rulantă. Totul este organizat, nimic nu ne mai surprinde, rețeta funcționează.
Și atunci când ți se pare că ai desluşit întreg mecanismul, țuști, apare un individ cu fața alungită, ochi pierduți sumbru în orbite și destul de slab pentru înălțimea lui, care te introduce din nou în subsolurile artei sonore, acolo unde undergroundul reinventează neobosit sunetul şi îi dă identități cel puțin greu inteligibile.
Din acest univers se trage Nick Cave și trupa lui de suflet – The Bad Seeds.
Cine este Nick Cave? Nicholas Edward Cave (născut în 22 Sept., 1957) este muzician, compozitor, poet, autor, și actor. Cave s-a născut în Warracknabeal, Australia, este de religie anglicană, fapt ce va influența puternic cariera lui ulterioară.
În liceu l-a întâlnit pe Mick Harvey şi împreună cu el a creat primul său grup, numit „The Boys Next Door”. În scurt timp, odată cu mutarea la Londra, grupul avea să-şi schimbe titulatura în „The Birthday Party”. Cu această ocazie a fost cooptat și Blixa Bargeld, la chitară. În 1983 trupa s-a mutat la Berlin şi s-a dizolvat puțin după relocație.
Cave, Harvey și Bargeld au continuat sub numele de The Bad Seeds, împreună cu Barry Adamson. The Bad Seeds a rezistat împreună două decade (încă activează) și au lansat albume care au dat un nou sens muzicii punk de factură întunecată. Dintre albumele cele mai titrate: From Her To Eternity (1984), The Firstborn Is Dead (1985), Kicking Against The Pricks (1986), Your Funeral, My Trial (1986), Tender Prey (1988), The Good Son (1990), Henry’s Dream (1992), Live Seeds. (1993), Let Love In (1994), Murder Ballads (1996), The Boatman’s Call (1997), The Best Of (1998), No More Shall We Part (2001), Nocturama. (2003).
Am trecut succint peste istoria lui Cave. De fapt sunt multe amănunte care ar completa portretul cum ar fi activitatea lui în domeniile poeziei, prozei și a filmului. Dar motivul pentru care Nick Cave a intrat în atenția noastră este lansarea albumului Abbatoir Blues/The Lyre of Orpheus (20 septembrie 2004).
După experienţa eliberatoare cu succesul lui 2003, Nocturama, atât artistul, cât și membrii trupei s-au eliberat de multe inhibiții și, în schimb, s-au încărcat cu forțe noi și energii care trebuiau puse pe foaie și, mai apoi pe disc. Astfel, la începutul lui 2004, Nick a chemat o mică parte din echipa Bad Seeds și au plecat împreună la Paris, într-un micuț studio numit Misere, pentru o sesiune de compoziție.
“Nick a sosit la Paris cu un teanc de cuvinte şi o mulțime de armonii” explică violonistul Warren Ellis (Bad Seeds).
„Am cântat pentru vreo patru-cinci zile aproape fără oprire. Cu Nocturama ne-am curățat un pic sistemul şi ne-am întors la atmosfera anilor de început ai carierei The Bad Seeds. Nick a avut un impuls și o forță pe care nu le-ar fi avut în biroul lui. Era superb să-l vezi culegând cuvinte de nicăieri si creând cântecele astea”.
În patru zile, Cave, Ellis, Casey (bass) și Sclavunos (tobe) înregistraseră material original pentru zece piese de disc .
„Întâlnirea a dat grupului o șansă de a fi implicat într-o parte fundamentală a procesului de compoziție și asta a avut un efect bun pentru album„.
Dacă Nocturama a fost în mod intenționat scrisă „fast and furious„, Cave a petrecut un timp mai îndelungat de unul singur, compunând piese care aveau să devină piesele de pe Abbatoir Blues / The Lyre of Orpheus.
„Am sugerat să mergem la Paris pentru că este un oraş foarte romantic” explică ex-producătorul Birthday Party, Nick Launay, „și am găsit un studio care era folosit pentru producția de albume de jazz, unde înregistraseră Serge Gainsbourg și Johnny Hallyday… Nick a văzut studioul și a zis <Este minunat. Este bătrân și uzat, ca și noi>”.
Rezultatul muncii în studio este un sunet crud, pur, organic și pulsând care ar putea fi foarte bine cel mai bun material de până acum. La compoziția sa a lucrat cu un cor de muzică gospel, un lucru nou pentru adepții improvizației din Bad Seeds. Cave explică:
„O mare parte a compoziției a fost concepută în jurul elementului gospel, fapt ce a orientat piesele către zone foarte diferite. Am vrut să facem o muzică dură, impulsivă și supraîncărcată, în care am folosit coruli de gospel pentru a adăuga o ușurare și imponderabilitate întregului„
Mai apoi, trupa a început mixajul la studiourile Astoria, celebrul studio plutitor al lui Dave Gilmour, realizând în scurt timp că nu avea să fie doar un un singur album.
„Aveam mici suspiciuni în ceea ce privea ideea unui album dublu” spune Cave, „de multe ori un album dublu este prea copleșitor, cuprinde prea multă informație. Dar părea că sunt prea multe piese bune și nu m-a lăsat inima să le arunc… aşa că le-am împărţit în două albume diferite, fiecare cu propria personalitate şi propriul titlu. În sesiunile de compoziție din Paris am combinat o arie atât de bogată de material, progressive rock, heavy metal, blues, country tot felul. Albumul a fost realizat cu bucurie şi umor și cu neglijarea intenționată a genului de muzică care era atribuit trupei The Bad Seeds. Acest lucru a deschis toate perspectivele şi totul părea posibil„.
Iată două păreri destul de avizate în legătură cu albumul Abbatoir Blues/The Lyre of Morpheus:
„Nu există nici o voce în mintea mea care să îmi spună <Ai fi putut face acest album mai bine>” (Nick Cave)
„De-a lungul anilor, intuiția mea cu privire la albumele noastre s-a dovedit a fi reală, și consider că acesta este cel mai bun album al nostru„ (Mick Harvey).
Text de George Durbălău
Revista Sunete, nr 13, septembrie 2004