În octombrie 2007, revista Sunete a publicat un interviu în exclusivitate cu Björk, despre albumul „Volta”, o lucrare complexă și curajoasă, reflectând perfect personalitatea unică a artistei islandeze.
Björk vorbește despre inspirație, colaborări memorabile, politică, natură, vise, și despre cum muzica poate schimba lumea.
Spune-ne la ce te-ai gândit când ai început lucrul pentru noul album și cum a decurs munca ta pe parcurs?
Björk: Prima idee despre muzica de pe „Volta” mi-a venit când am lucrat cu instrumente de suflat din alamă la soundtrack-ul „Drawing Restraint 9”, unde era vorba despre cântece dichisit abstracte, ambientale, atmosferice. În timp ce înregistram toate acele sunete, eram curioasă cum ar putea muzica asta să sune într-o variantă pop. Așadar, am început lucrul la noul meu material amestecând sample-urile din aceste înregistrări cu ritmuri dansante. Am fost foarte incitată de cântatul cu astfel de instrumente și totul a rezultat în folosirea lor în aproape toate cântecele noului disc.
O altă revelație despre cum va suna „Volta” a fost momentul în care m-am gândit să folosesc instrumente inedite cu coarde, care să fie capabile să exprime sunetul oceanului, vacarmul, gălăgia uneori deranjantă, să fie acel element misterios și răsunător, care să te răscolească.
De exemplu, pe „Vespertine” toate sunetele erau curate, blânde, aveam harpa și altele asemănătoare, totul suna ceresc, stelar, ca din cele mai îndepărtate tărâmuri, îmi doream senzația de confort și corpuri strălucitoare. Pentru acest nou disc însă am ales să cumpăr un clavicord, un instrument medieval, probabil strămoșul clavecinului, am experimentat cu el în timp ce compuneam, apoi le-am cerut ajutorul lui Toumani Diabate și Ming Xiao-Fen.
Povestește-ne despre muzicienii implicați în proiect și modul în care ai reușit să unești munca lor într-o singură direcție.
Alegerea muzicienilor a fost total spontană și-apoi febra mersului în locuri speciale, neobișnuite pentru înregistrat m-a dat gata. Dacă pentru ultimele discuri, treaba mi-am făcut-o mai tot timpul acasă și, pe lângă mixat sample-uri și testat noi sunete, a trebuit să îmi alăptez fetița, pentru „Volta” am vrut să-mi dezvolt altfel stilul de lucru. Am mers în Africa, Jamaica, am înregistrat chiar și pe o navă în Tunisia, mi-am dorit hotărât să lucrez impulsiv, direct, natural.
Toți artiștii invitați pe acest disc au vrut la fel și iată că după acest an și jumătate de înregistrări, totul s-a dovedit a fi un întreg act de improvizație. Modul intuitiv în care mi-am dorit să procedez cu acest album e suma experiențelor din ultimii doi ani. Toate se adună și deodată te trezești într-un experiment cu Timbaland, Konono No.1, Antony Hegarty, Mark Bell și Brian Chippendale. Emoțional, cred că acest album este foarte consistent. Chiar dacă în multe feluri poate să pară schizofrenic, pentru mine personal, reprezintă unul dintre cele mai compacte lucruri pe care le-am creat vreodată.
Am perceput acest album cât se poate de politic, în sensul unei lumi fără limite, oamenii împotriva naturii. E corect?
În Islanda au existat, la fel ca-n toată lumea, o sumedenie de discuții despre terorism, războiul din Irak… Toate astea sunt într-un fel ciudate pentru mine… Se întâmplă lucruri fără cusur în jurul meu. Unele opinii despre aceste subiecte le găsesc interesante, pe altele – de-a dreptul ridicole. Umoristice. De câte ori aud începutul de la „Declare Independence” încep să râd, pentru că e atât de extrem și total împotriva tuturor. Trebuie să mărturisesc că găsesc comice personajele de genul ăsta, care ies pe stradă cu pancarte și devize de protest. Altfel, cu siguranță cred în mesajul acestui cântec.
Mă enervează când citesc despre mișcarea „Green” și Danemarca. Se vorbea de independență, apoi Danemarca a descoperit petrol și s-a gândit să-l păstreze. Așa că… independența… e un subiect complicat.
Crezi că muzica poate să schimbe oamenii sau e o prostie întrebarea asta?
Sunt de părere că emisfera stângă a creierului uman se poate dovedi foarte logică, analitică, argumentativă… Capabilă să dea soluții. Dacă ne uităm la conflictele religioase, putem vedea că respectarea mesajelor mot-a-mot nu prea funcționează. Cred că muzica are acea magie… Cred că muzica poate rezolva lucruri. Vine din cealaltă jumătate, e un lucru ce ține de emisfera dreaptă a creierului, e emoțională și mișcă în feluri inexplicabile deciziile unui om.
Poți să speculezi mult și bine, dar nu vei rezolva realmente problema. Poate e naiv, dar uneori e mai bine să ieși sâmbătă seara, să bei câteva pahare și să dansezi. Rezolvi așa o grămadă de probleme.
Să înțelegem că celebrezi viața pe acest nou disc?
Da, mesajul acestui album este pofta de aventură și cheful de-a ieși din propria carapace și a experimenta. La înregistrările primului meu album m-am întrebat cum ar suna viața. Am ajuns să realizez propria muzică abia la 27 de ani. E probabil un pic târziu. Ușor, am învățat să mă găsesc în studio, să fac rost de părțile din mine risipite în instrumente și să le adun pentru a crea ceea ce simt. Ține de detalii. E diferit și complicat să o unești pe Björk de pe scenă cu Björk din studio. Am încercat să fac o singură clipă din aceste două jumătăți, așa că este sigur vorba și despre „Trăiește clipa!”.
Când începi un nou album, te dezlegi de tot ce-ai creat mai devreme sau te folosești de experiența acumulată?
Când mă apuc de ceva nou, în mintea mea există o combinație de idei de care sunt foarte conștientă. Vorbeam de instrumentele speciale de suflat folosite în cel mai recent soundtrack… Uite, am decis să le iau mai departe cu mine. Pe de altă parte, spuneam despre cum am renunțat la starea celestă din „Vespertine”. Acum o săptămână mă gândeam la cât de importantă mi-a fost acomodarea cu Antony și cât de esențial drumul spre o singură stare. Două voci să devină una singură. Oameni ca el întâlnești poate o singură dată în viață (zâmbește visător).
E ca și cum ai da frâu liber adolescentului din tine… După trei proiecte foarte intime, simți nevoia să te deschizi, să devii extrovertit din nou…
Cu cine ai lucrat pentru partea vizuală a acestui nou album?
Cam toamna trecută, undeva prin noiembrie, am început să iau legătura cu tot felul de oameni. Și, ceva ce n-am mai făcut până acum, l-am contactat pe Bernhard Willhelm, rugându-l să-mi realizeze hainele pentru noul meu turneu. Până acum alegeam o haină sau alta din cele deja existente. Însă, de data aceasta, am vrut ceva cu totul special… El a realizat și sculptura personajului de pe coperta albumului…
Tot toamna trecută m-am întâlnit cu fetele de la The Icelandic Love Corporation, discutam tot felul de nebunii… Ele mi-au realizat mai multe costume. De exemplu, pentru Medúlla, am știut că vreau un album a cappella. Dar eu vedeam a cappella drept cea mai oribilă formă de muzică de pe pământ. Ador provocările și am încercat atunci să demonstrez că se poate privi și altfel lucrurile.
Încă ne întrebăm dacă suntem parte din natură sau nu. Dacă merită să cooperăm sau dacă e mai bine să ne separăm de ea. Pe acest album, în legătură cu asta, nu ofer soluții, ci doar niște speculații… Le-am spus să mă transforme într-o versiune electronică a „femeii naturii”.
Ne poți vorbi despre colaborarea ta cu Timbaland și cântecul „Earth Intruders”?
Cu „Volta” am vrut să devin ceva mai extrovertită, iar prima mea întâlnire cu Timbaland s-a petrecut acum vreo 11 ani. Era fascinat de-un cântec de-al meu – „Venus As A Boy” – și total prins de ritmurile orientale prezente în piesă. Am lucrat ceva atunci împreună, dar legătura s-a întrerupt, probabil pentru că amândoi eram foarte ocupați. În decembrie 2005 l-am contactat și i-am spus: „Cred că acum este momentul!” Adică eu eram deja gata de niște „acțiune”. Iar el mi-a răspuns prompt: „Da, e timpul!”
Admirația reciprocă de mai bine de zece ani și carierele foarte diferite au făcut ca în februarie anul trecut să începem lucrul. Aveam ritmurile nord-africane, sunetul muzicii din Pakistan și India, căci el a lucrat foarte mult la mixul unor astfel de sample-uri, am făcut ca totul să pară într-un fel… muzică fără specificitate geografică, dar totuși tribală (ca în „Earth Intruders” – n.r.).
Crezi că există o mișcare în lume care să militeze pentru schimbări în societatea modernă? Lumea din vest vs. lumea a treia? Sau e un strigăt din partea ta ca omenirea să se schimbe?
Este și-un fel de speranță prezentă pe acest nou material, care încearcă să amintească despre situația pe Pământ în zilele noastre, care, din orice punct ai privi, e și-o problemă de religie. Apoi mă gândesc la „Earth Intruders”… Am fost în Tunisia, am fost martora dezastrelor lăsate în urma tsunami-ului devastator, am văzut foamete și moarte, am văzut lume disperată, am mers în Africa cu UNICEF și am ajutat oamenii bolnavi de SIDA și, după toate astea, m-am întors în studio cu Timbaland.
Evident că toate lucrurile pe care le-am văzut și-au pus amprenta asupra mea. Și mai este și visul pe care I-am avut într-un avion pe deasupra acestor nenorociri cauzate de natura dezlănțuită, cu un „tsunami” de oameni care îmi înghițeau avionul, vis care m-a inspirat ulterior pentru cântec. În momente ca astea îmi dau seama cât de nefolositor ne este că stăm separați pe religii, iar natura rămâne una singură. Ar trebui să devenim un întreg și să luptăm împotriva a orice, într-un unison global, într-o singură bătaie. Să acceptăm că suntem oameni și nu putem să ne împotrivim naturii. Poate sună naiv și tot ce spun par amuzante utopii fanteziste… Însă aș minți dacă aș spune că nu am înregistrat albumul nou cu toate aceste gânduri în minte.
Este „Volta” viziunea ta despre viitor?
Piesa „Wanderlust” este un alt cântec care mi-a venit într-un vis. În această viziune, o bună prietenă de-a mea care, spre deosebire de mine și dorințele mele de-a fi în 50 de locuri deodată, a ales să trăiască în liniștea Islandei, îmi spunea în vis: „întoarce-te în Islanda, vino înapoi, n-ar fi trebuit să pleci!”. Eu, cu neliniștea mea nesfârșită, eram pusă în situatia de-a alege să mă întorc sau să rămân în agitație și derizoriu, pentru că, până la urmă, și zbuciumul tot o casă este. Apoi se înălța spre cer, deasupra insulei și îmi cânta refrenul piesei ăsteia.
Timp de doi ani de zile m-am gândit cum aș putea să fac un cântec din ceea ce auzeam în vis și cum am să găsesc versurile potrivite. În final, cuvintele din „Wanderlust” reprezintă un întreg jurnal personal despre a alege sau nu neliniștea să-ți fie cămin. Am luat legătura cu Shawn, care e un poet islandez, vechi prieten de-al meu, și l-am rugat să mă ajute să pun totul cap la cap. Este a șasea oară când lucrăm împreună. Am mai colaborat pentru „Bachelorette” și „Isobel”, cântece-manifest pentru albumele mele de-atunci. Pentru mine „Wanderlust” este manifestul de pe „Volta”.
E o schimbare absolut frumoasă și interesantă în piesa „The Dull Flame Of Desire”, atunci când vocile își fac apariția… Ne poți vorbi puțin despre structura acestui cântec?
„The Dull Flame Of Desire” are, de asemenea, o poveste de creație specială. Acum să nu se înțeleagă că toate piesele de pe disc sunt rezultatul unor vise. Acest cântec îl tot înregistram pe dictofonul meu de aproape un an. Simțeam claritatea și strălucirea din el, la fel cum percepeam și partea întunecată, ca un destin tragic pus pe note ce-o transmitea. M-am întâlnit cu Antony. Am înregistrat zile întregi în Islanda, New York și Jamaica. Până m-am trezit într-o dimineață și i-am spus: „Ascultă! Nu vom mai face cântece tăcute, liniștite! Vom fi ca Barbara Streisand și Donna Summer, vom face un duet de spectacol, ne vom folosi toți mușchii trupurilor noastre și vom fi foarte dinamici”.
Am găsit apoi un poem în cartea mea, dintr-un film de Tarkowski, „Stalker” se cheamă, un poem vechi de o sută de ani, scris de un poet rus, un poem superb de dragoste… Starea din acesta se potrivea perfect cu starea pe care o doream în „The Dull Flame Of Desire”. A fost o mare preocupare a mea și a lui Antony în a găsi beat-ul perfect. Am stat zile întregi ascultând fel și fel de acorduri, implicând o mulțime de instrumente. Aveam nevoie de Brian Chippendale și a fost acolo. Am testat și ritmurile de baterie foarte mult timp.
Ai fost în Mali să lucrezi cu Toumani Diabate? Poti să dezvolți puțin când spui că natura nu are limite și că rezolvarea stă în speranțele și iubirea noastră? Fiindcă mă îndoiesc că funcționează.
Cântece precum „Hope”, cu versuri ca o adevărată pagină de jurnal, se referă la destinul acelei femei din Palestina care a pretins că este însărcinată, a intrat în modul ăsta într-un spital, cu o bombă atașată de abdomen, a explodat și a murit, dar fără să rănească pe nimeni. E un cântec caracteristic pentru lumea ciudată în care trăim astăzi, cu o media care ne prezintă incert și dureros războaie globale, în care nu mai știi cine cu cine luptă, cine pe cine susține.
Spre sfârșitul articolului din presă despre povestea acestei femei, jurnalistul încearcă să fie neutru, dar sfârșește prin a scrie „cum îndrăznește ea să se joace cu ceva atât de sacru cum este sarcina și s-o arunce într-o mizerie cum este terorismul?”. După două zile se află că femeia chiar era însărcinată. Și, într-un fel, aceasta este iertată pentru ceea ce a făcut. De aici ambiguitatea în care suntem puși prin fiecare mesaj al mass-mediei. Dacă a avut curajul să își ucidă propriul copil și să se omoare odată cu el, e mult mai bine decât că a mințit că e însărcinată și s-a jucat cu mințile și emoțiile oamenilor… E foarte interesant cum percepem prin ceea ce ni se arată.
Am fost în Mali și am înregistrat în grădina lui Toumani Diabate. Am stat zile întregi fără energie electrică și mi-a spus: „nu te îngrijora, am stat așa și opt săptămâni”. Am mers apoi în studio și l-am văzut cum, dincolo de muzică, se oprea pentru a se ruga. Mi-am zis că e mahomedan și că are nevoie să facă asta.
Legat de povestea femeii, a agreat cu mine că e un subiect pe care trebuie să-l conștientizăm și să-l acceptăm, fără să fie nevoie să fim pro sau contra, să ne dăm seama că pur și simplu e un alt lucru care se întâmplă în lume. A fost surprins că intențiile mele au fost să fiu foarte impulsivă în ceea ce privește „Volta” și se mira „cum de nu ai fiecare părticică plănuită și judecată dinainte?”.
Interviu publicat în revista Sunete, luna octombrie 2007