Din cele peste 20 de albume de studio Deep Purple, peste 40 de albume live și mai mult de 20 de compilații, iată un mic „sample”, un top 5 discuri de memorat și, ca bonus, un tribut excepțional… Come Taste the Band!
Concerto for Group and Orchestra (1969)
Prima colaborare de acest gen, între o trupă rock și o orchestră simfonică, înregistrată live pe 24 septembrie 1969 la Royal Albert Hall, Londra, alături de Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Malcolm Arnold. Creația lui Jon Lord a fost refăcută ca disc în 1999, cu ajutorul muzicologului și compozitorului olandez Marco de Goeij, deoarece înregistrările originale fuseseră pierdute încă din 1970. Concertul a fost reinterpretat live la Royal Albert Hall, în septembrie 1999, cu Deep Purple și London Symphony Orchestra, dirijată de Paul Mann.
Acest nou concert include și piese din carierele solo ale fiecărui membru, dar și un „micro concert” Deep Purple, toate imortalizate pe albumul Live at the Royal Albert Hall (2000), care s-a vândut mai bine decât discurile din epocă ale trupei. Jon Lord a continuat să concerteze cu acest proiect după retragerea din Deep Purple, în 2002. A fost văzut și în România, într-un concert emoționant la Sala Palatului, în 2009, alături de Filarmonica din Sofia.
Deep Purple in Rock (1970)
Primul album Deep Purple cu adevărat important. Conține mega-clasicele „Speed King”, „Into The Fire”, „Child in Time”. De asemenea, single-ul „Black Night” lansat de Warner Bros. a ajuns la discul de platină. Continuarea a fost seria de concerte europene, documentate pe Made in Europe (1976). Rolling Stone a clasat acest album, în 2012, pe locul 6 în topul „Best live albums of all time”.
Stormbringer (1974)
Un titlu reprezentativ din perioada David Coverdale / Glenn Hughes (ex-Trapeze), al doilea album după Burn, lansat în același an. Între cele două materiale e o diferență de doar 8 luni (februarie – noiembrie). Stilul, cu influențe soul și funk, a fost greu digerat de Blackmore, care, ironic, a părăsit trupa imediat după lansare.
El a descris albumul ca fiind „shoeshine music”. Toate piesele sunt interpretate vocal de Coverdale și Hughes, cu excepția a două: „Soldier of Fortune” (Coverdale) și „Holy Man” (Hughes). Hituri notabile: „Lady Double Dealer”, „The Gypsy”, „Stormbringer”. „Soldier of Fortune” a devenit mai târziu piesă de rezonanță pentru Whitesnake, cântată solo de Coverdale la primul său concert în România, în 1998.
Perfect Strangers (1984)
O revenire improbabilă, la 8 ani de la dizolvare, cu lineup-ul clasic (Mark II): Gillan, Lord, Blackmore, Glover și Paice. A devenit, poate, cel mai de succes album de comeback din istoria rockului. Doar hituri (locul 5 în topul UK), chiar dacă presa de specialitate a fost sceptică. De la piesa titlu la „Knocking at Your Back Door”, „Under the Gun”, „Nobody’s Home”, „Mean Streak”, „A Gypsy’s Kiss”, „Hungry Daze” și până la finalul „Wasted Sunsets” — un disc elegant, cald, cu sunetul clasic Deep Purple.
Două piese bonus: „Not Responsible” (pe casetă și CD) și „Son of Alerik” (ediția din 1999), un instrumental excelent de 10 minute semnat Blackmore. „Perfect Strangers” e despre reîncarnare, iar Blackmore a numit-o piesa sa preferată din discografia trupei — ciudat poate, fiind singura fără solo de chitară. Există o variantă semnată Dream Theater, dar și una cu Dream Theater și Bruce Dickinson la voce.
Bonus: Re-Machined (2012)
Deși Machine Head (1972) este pentru mulți considerat cel mai bun și important album Deep Purple, am ales aici un tribut excepțional — Re-Machined (2012), reinterpretarea integrală a albumului cu ocazia a 40 de ani de la apariție.
Printre cei care au contribuit: Iron Maiden cu „Space Truckin’”, Chickenfoot (Sammy Hagar, Michael Anthony, Joe Satriani, Chad Smith) cu „Highway Star” live. Glenn Hughes cântă din plin „Highway Star” alături de Steve Vai și Chad Smith, iar cu Smith doar, „Maybe I’m a Leo”.
Mai apar Black Label Society (Zakk Wylde) – „Pictures of Home”, Papa Roach și Santana cu „Smoke on the Water”, iar supergrupul Kings of Chaos (Joe Elliott, Steve Stevens, Duff McKagan, Matt Sorum) cu „Never Before”. „Lazy” e interpretată de Jimmy Barnes, Brad Whitford și Joe Bonamassa. „When a Blind Man Cries” e preluată de Metallica. Cea mai atipică versiune: „Smoke on the Water” în stil Gorillaz, de Flaming Lips cu Gibby Haynes (Butthole Surfers).
Un tribut competent și relevant pentru moștenirea Deep Purple.
Text de Alin Ludu Dumbravă, preluat din Revista Sunete, ediția de vară 2017