Fără să-și compromită în niciun fel alura clasică de trupă progresivă și inovatoare, Dream Theater alege și de această dată să facă un pas înainte, explorând tărâmuri necunoscute. Octavarium, produs al longevivului tandem Portnoy – Petrucci și mixat de Michael Brauer, este o nouă provocare, o mănușă aruncată ascultătorilor genului.
Având o abordare mai diversificată ca niciodată, Octavarium nu înseamnă doar cel de-al optulea produs de studio Dream Theater, ci marchează 20 de ani de existență a unei trupe care nu încetează să mă uimească. După Train of Thought, când iubitorii de metale grele au crezut că Dream Theater a trecut în sfârșit în tabăra lor, iată că apare acest album-cameleon care dărâmă bariere muzicale, excelând în virtuozitate, echilibru și ingeniozitate.
„De data aceasta ne-am propus două obiective”, explică Portnoy. „Primul a fost o reacție la albumul Train Of Thought (2003), pe care l-am vrut foarte dark și heavy de la început la sfârșit. Cu siguranță, acesta a fost cel mai dur album pe care l-am făcut vreodată. Așa că atunci când a venit vremea să intrăm din nou în studio, am știut că nu vrem să repetăm aceeași experiență. Ne-am întors la un stil tradițional Dream Theater, care înseamnă, de fapt, puțin din toate. Încă mai avem piese dure, dar sunt și câteva mai ușoare și câteva epico-progresive; albumul e mult mai echilibrat”.
Cel de-al doilea obiectiv a fost o provocare din perspectiva lor de compozitori. „Noi am avut întotdeauna piese foarte lungi”, adaugă Portnoy, „dar am cam exagerat cu această formulă în ultima vreme. Pentru majoritatea trupelor este o provocare să scrie piese lungi; pentru noi este exact opusul. Pe album sunt 3 sau 4 piese foarte scurte și concise, dar ele tot poartă semnătura Dream Theater”. „I Walk Beside You” și „The Answer Lies Within” sunt dovada unui teritoriu neexplorat până acum de o trupă cunoscută pentru capodopere „extra-long” ca „A Change Of Seasons” și „Metropolis”.
„Acest tip de piesă înseamnă ceva nou pentru noi”, spune Portnoy. „Aproape că se simte influența Coldplay sau U2. Este un proiect pe care am vrut întotdeauna să-l punem în aplicare. Pe de altă parte, avem piese ca Panic Attack și The Root of All Evil, care sunt atât de întunecate, heavy, progresive și tehnice, ca apoi să urmeze Octavarium și Sacrificed Sons, niște piese epice în adevăratul sens al cuvântului.”
Octavarium are piese care se intercalează într-un uriaș joc de puzzle, se întretaie și se completează. The Root of All Evil poate fi considerată partea a treia a seriei „The Glass Prison/This Dying Soul”. Panic Attack îmi amintește de Liquid Tension Experiment, Sacrificed Sons mă duce cu gândul la Scenes from a Memory. Sacrificed Sons și Octavarium au ca trăsătură distinctivă orchestra, un element de care trupa nu s-a folosit până acum.
„Cred că este unul dintre cele mai bune albume pe care le-am compus vreodată, o declarație a tot ce înseamnă Dream Theater”, spune Portnoy cu mândrie.
La final, recunosc că recenzia unui album Dream Theater este un lucru dificil de realizat. Nu contează de câte ori asculți o piesă, întotdeauna vei descoperi lucruri noi la fiecare audiție. Tot ce pot să vă spun este că, ascultând Octavarium, veți trăi o experiență muzicală extraordinară.
Loredana Stănescu – text preluat din revista Sunete, iulie-august 2005
Dream Theater – Octavarium
Orpheus Music / Warner Music 2005
