Muzica l-a însoțit pe om încă de la începuturile existenței sale. Sub o formă sau alta, la fel şi drogurile.
Nimic nu separă generațiile mai mult decât muzica. Ea creează atitudini, feluri de a fi, mode. Dar există o simbioză între muzică și droguri? Sunt ele două elemente inseparabile care se influențează reciproc și dau naştere unui „sine qua non„?
Subiect dificil de abordat: drogurile.
Poate pentru că s-a mediatizat prea mult și nu mai e loc de zis/scris ceva nou. Dar tot timpul există ceva care nu a fost spus! Am de făcut un articol despre muzică şi droguri… ce fac?
Încerc să adun informații de pe internet… găsesc numai tâmpenii de genul: drogurile sunt rele, muzică anti-drog ş.a. Poate că ar fi cazul să scriu din scârba pe care mi-a lăsat-o Campania Anti-Drog inițiată de C.N.A. Uite, un caz de publicitate negativă care, cică, trebuie să ne salveze copiii din ghearele malefice ale drogurilor.
Ipotetic, avem 10 tineri care sunt „educați” de această campanie. Tot ipotetic, 7 dintre ei vor spune un NU categoric drogurilor. Dar trei dintre aceşti subiecţi vor deveni curioși… și se vor droga. Bună mişcare domnilor Comisari ai Audio-vizualului! Faceți tinerii curioși în legătură cu drogurile, mai bucurați nişte dealeri.
Dar să lăsăm acest aspect deoparte și să ne vedem de treabă.
Să ne dam savanți…
În neurofiziologie, muzica poate fi comparată cu stimulii veniți din mediul înconjurător. Acești stimuli sunt procesați de către Sistemul Nervos Central. Multe droguri pot modifica diferite faze din procesarea informațiilor venite din mediul înconjurător (muzica). Orice drog are capacitatea să modifice creativitatea sau modalitățile de expresie artistică. Chiar și la nivel subconştient, se ştie că muzica are posibilitatea de a altera comportamentul uman. A fost demonstrată această teorie prin muzica din supermarketuri (unde lumea cumpără în draci pe muzica potrivită).
În aceeaşi manieră, muzica poate crea stări de anxietate sau poate avea caracter incitant (imnurile, muzica religioasă). Unele ritmuri muzicale pot influenţa activități ale părților anatomice, cum ar fi bătăile inimii, circulația sângelui etc. Cu această putere a muzicii, combinată cu puterea drogurilor asupra percepției umane, este evident de ce, în unele cazuri, combinaţia este letală.
Muzicienii secolului XX au mers mână-n mână cu drogurile. Le-au luat, le iau, le vor lua mult timp de-acum încolo. Le-au închinat cântece şi vor continua să facă acest lucru. Multe piese de succes au avut ca subiect drogurile. Multe reprezentaţii live reușite au în spate un „mic” stimulent.
Să începem o călătorie
… prin fascinanta lume a acestei simbioze mult discutată în secolul trecut și care încă persistă.
Anii ’50: Elvis şi Chuck Berry erau regi sau ar trebui să zic doar Chuck Berry?, el scriind majoritatea pieselor care s-au înregistrat în acea perioadă. Muzica lui era influențată de cea a artiştilor jazz şi blues contemporani cu el. În cea mai mare parte, alcoolul era drogul preferat. Nu a fost mult însă până la „relația amoroasă” a lui Elvis cu amfetaminele și cocaina sau până când Barney Biggard Sextet înregistra „Sweet Marijuana Brown”, în 1945. Anii ’50 înseamnă începuturile rock-ului, deşi Cultura Drogurilor începea să-şi asocieze muzica cu obiceiurile.
Bun venit în anii ’60: The Beatles, The Rolling Stones, The Doors, Jimi Hendrix, Bob Dylan, aş putea să continuu la infinit. Acum corelația între droguri și muzică începe să capete un sens mai clar. Drogurile psihedelice „introduse” copiilor de The Doors și Pink Floyd le-au facilitat artiştilor uriașul succes. Nu numai asta, dar şi iarba creştea în popularitate aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată.
Marijuana se pare că a „semnat” albumele unor muzicieni ca Jefferson Airplane, Dylan şi mai târziu The Beatles. Muzica și viziunea lor au fost îndreptate spre drogul preferat, ei nefiind decât membri ai marii familii de consumatori. Aceste trupe au început să fie văzute ca niște stindarde pro-drog. Aveau succes, se drogau, deci au înțeles ce se întâmpla. Milioane de tineri se regăseau în muzica și atitudinea lor.
„Hei, ăştia fac ce facem și noi și au succes” – fan din acea perioadă.
Această modă a continuat în anii ’70, deceniul în care Pink Floyd promova acidul (LSD). În timp ce Floyd conducea mulţimea de Lsd-işti, Led Zeppelin a preluat cauza fumătorilor de marijuana. Această fază a fost numită era rock-ului clasic. O reîntoarcere la alcool și iarbă. Imensul succes avut de Led Zeppelin nu poate ignora faptul că la acea vreme erau peste 25 de milioane de consumatori de iarbă numai în Statele Unite. Dar moda începea să se cam schimbe.
O dată cu apariția unor trupe ca Fleetwood Mac și Genesis, sound-ul muzicii parcă mergea într-o nouă direcție. Aproape simultan, consumul de cocaină în State atingea proporții epidemice. Un raport al DEA din 1985 clasa consumul de la acea dată ca fiind cel mai mare înregistrat în istorie. Mai mult de 10 milioane de americani au recunoscut că își „pudrau” frecvent nasul cu cocaină. Coincidență? Nu cred. Ascultați tempo-urile de cocaină ale celor de la The Police și Depeche Mode (sunt perfect conștient că am sărit peste punk… dar asta e).
Intrăm în anii ’90… ai ceva „dava”? (n.r. – dava = persoană dependentă de heroină)
Ei, heroina nu a fost inventată în 1990, starurile rock cântau despre ea și mureau din cauza ei încă din anii ’60. Deşi heroina avea adepți prin anii ’60 și ’70, abia o dată cu era Grunge-ului, aşa numitele „trupe heroină” ating punctul lor culminant-decadent. De la moartea componentului Jonathan Melvoin din trupa Smashing Pumpkins, în timpul unui concert anti-drog, arestările lui David Gahan (Depeche Mode), Anthony Keidis (Red Hot Chili Peppers), mult regretata moarte a lui Kurt Cobain etc., heroina a continuat să facă valuri prin lumea muzicii. Dar, în ciuda (sau poate chiar de asta) acestor nefericite întâmplări, copiii se identificau cu versurile muzicienilor.
Versurile deveneau din ce în ce mai introspective și disprețuitoare faţă de sine: „I’m a Loser”, „Life Sucks”, „Who Cares?”, „Whatever!”. Tinerii încercau să descifreze liricile idolilor răniți în suflet. Mai mult decât atât, băgau heroină din ce în ce mai mult. Media de vârstă a consumatorilor a scăzut de la 27,4 ani în anul 1988, la 17,6 ani în 1996. Fața junkerului a devenit tânără şi subterană: generația X.
După generația X, a venit drogul X. Ecstasy urma să răstoarne curentele muzicale cu curu-n sus. Este un drog care te face să te simți bine cu tine, să ai energie, să ai chef de viaţă. Noul curent muzical apărut o dată cu drogul avea să reînvie beat-urile anilor ’80 şi să le transforme în techno sau trance. Astfel se naşte Rave-ul. Versurile nu mai sunt atât de importante. Atâta timp cât ai „another one of that block rockin’ beats”, totul e bine.
Concertele live au devenit mult mai simple, dar și interesante în acelaşi timp. Totul se reduce la un DJ, aparatură electronică și o încăpere plină de lume cu chef de distracție. Dar oare ce mai urmează să apară în muzică?
Una din posibilitățile de a afla este să ieși pe stradă și să vezi care droguri se mai vând, care sunt la modă. Vrei să ai succes? Bagă-le în cantități industriale!!! Important este să fii văzut de tineri şi imediat vor crea un mediu în care muzica ta şi drogurile vor co-exista. Vei deveni un mic membru al curentului Sex, Drugs and Rock&Roll. Uite o rețetă de success… Dacă nu-ţi convine, încearcă să te specializezi în datul jos al hainelor, deşi această variantă nu mulțumește pe toată lumea.
Planul de acțiune pentru acest articol este relativ simplu. Mulți muzicienii celebri (contemporani nouă sau nu) au o afinitate pentru droguri (sau au avut). Mai greu este să fac unele capete seci să înțeleagă că nu drogurile sunt neapărat rele, ci prejudecăţile şi lipsa de înțelegere fac mai multe victime în rândul tinerilor.
Nu poţi combate un fenomen fără să-l înţelegi. Şi poate unii dintre vor vor zice: „Dar ce e de combătut?„. Astfel, poate că ar fi bine să prezentăm pe viitor şi date științifico-medicale care să arate clar cât de periculoase sunt drogurile. Pentru că, cel mai revoltător lucru pentru un consumator de droguri uşoare este să vadă cum idioții pun pe acelaşi plan marijuana cu heroina și o declară pe prima… mortală. Come on!
Aminteam mai sus de câteva date ştiinţifice. Uite o chestie interesantă legată de prezența drogurilor în filme şi muzică. Un studiu efectuat în anul 1998, a luat la audio-vizionare 200 din cele mai închiriate filme şi 1000 din cele mai populare cântece (din cele mai importante genuri muzicale). S-a urmărit prezenţa drogurilor, atitudinea pro ori contra faţă de droguri, consumul de substanțe ilicite.
În cazul filmelor, 98% din ele conţineau consum de țigări, alcool, stupefiante sau medicamente cu efect halucinogen. Alcoolul şi ţigările (în multe țări ceva mai civilizate decât a noastră, acestea sunt considerate droguri) sunt predominante, se află în peste 90% din filme. Drogurile apar în 22%. Un sfert dintre filme conțin scene de consum, mod de preparare etc. Procentajul filmelor care erau anti-drog este prea mic pentru a mai fi menționat. Aproape că nu există prezentarea efectelor pe termen scurt sau lung al consumului de droguri.
Trecem la mia de cântece. În general, 27% din piese conţin referiri la consum de alcool şi/sau droguri. Consumul de tutun este aproape inexistent (ce veste îmbucurătoare!). Sunt puține referiri la droguri care să dea impresia unei atitudini pro sau contra. Dintre toate drogurile prezente pe melodii, de departe, marijuana este cea mai populară. Făcându-se o analiză şi asupra genurilor muzicale care expun consumul de droguri, Hip-Hop-ul a ieşit învingător. Rapperii se pare că bagă de sparg! În 63% din piesele rap se pomeneşte de droguri, 11% în Alternative, tot 11% în Top 40 (Statele Unite), 9% Heavy Metal şi doar 1% în country (chiar vreau să ascult o piesă country care să aibă ca subiect vreun drog… „Oooh Marijuanaaa”!!!).
Noi nu facem campanie pro sau anti-drog. Consider că este la libera alegere să faci ceea ce doreşti cu viața ta, atâta timp cât nu lezezi interesele altor persoane sau nu răneşti, în orice fel, pe cineva. Statul are datoria să informeze corect cetățeanul şi să lucreze PENTRU şi nu împotriva acestuia. Orice dependent de droguri este până la urmă un om cu drept de vot, deci are drepturi şi trebuie ajutat. Sub nici o formă înlăturarea din societate nu este o soluție.
Muzică va exista cât omul va exista. Drogurile, tare mi-e frică pentru voi, comisarilor, şi ele vor face parte din viitorul nostru.
Text de Costel Cristea, preluat din revista Sunete, luna octombrie, 2003