Avem astăzi cluburi de toate felurile, cu droguri, băutură și lume… după gust. Am auzit de locații gen buncăre antiatomice, case părăsite și neamenajate, hale industriale, teatre etc, care găzduiesc seri fierbinți ale culturii de club. Dar cele mai vulcanice și incitante nopți se petreceau acum zeci de ani, în Statele Unite, într-un club devenit deja legendă: Studio 54!
Ce a fost, de fapt, Studio 54?
Ei bine, 54 va rămâne mereu cunoscut drept cel mai cel dintre toate cluburile care și-au arătat fața pe această planetă. Sună hiperbolic, cosmic, de domeniul SF-urilor? Se pare că așa a și fost! Studioul era ca o scenă a Teatrului Vieții, cu VIP-uri ce veneau în fiecare seară, pozau pentru ziariștii de la intrare și apoi dispăreau în spatele cortinei pentru a participa la un adevărat cabaret de culori și haine.
Unii se volatilizau, după interes, în subsolul clubului, un fel de altă scenă, cu alte decoruri, alte scopuri… dar aceiași „actori”. Însă intrarea în 54 era o aventură. Mulți erau respinși la intrare, numiți de Steve Rubell (co-owner) „oamenii gri”. Până și Cher a fost trimisă acasă într-o seară. A ripostat: „Dar eu sunt CHER!!!”, răspunsul venind sec și distant: „Știu CINE ești!”.
Deci statutul de vedetă nu garanta intrarea, asa că 54 a devenit un fel de miraj, o călătorie spirituală către o Mecca a erei moderne, pentru foarte multă lume din acea perioadă. Perioada? Anii ’70!
În primele 33 de luni de existență, Studio 54 era epicentrul vieții de noapte, un arial ezoteric plin de cocaină și de toate felurile de contacte sexuale… posibile. Suntem în perioada pre-SIDA, pre-naștere controlată ș.a. În documentarul făcut de VH1 despre club, până și ei zic: „Tot ce ați auzit despre 54 este adevărat”.
Începuturi
Steve Rubell și Ian Schrager, ambii new-yorkezi pur-sânge, se cunosc în colegiu, la sfârșitul anilor ’60. Nu puteau fi două caractere mai diferite pe Terra decât cei doi. Rubell foarte gălăgios și mereu pus pe petreceri, iar Schrager ceva mai calculat, cu un extraordinar simț al afacerii. Poate din cauza acestor falii ce îi diferențiau, Steve și lan vor conduce cel mai cunoscut club care a existat vreodată.
Au început microafaceri, destinate păturii mai puțin „fashion” a societății americane. După un timp, au cumpărat o clădire, fost studio CBS, pe 254 West 54th Street, unde vroiau să vândă alcool… prindea bine atunci. Dar cum și-au propus cei doi să-și vândă fanteziile poate fi considerat genial.
După o investiție destul de mare a lui Rubell pentru renovarea clădirii, botezul clubului (Studio 54), vine și deschiderea: 16 aprilie 1977.
Încă de la început, Schrager a îmbrățișat rolul de om din umbră, înconjurat de cărți și acte care necesitau atenție, în timp ce Rubell era liderul petrecăreț, în centrul atenției unor staruri ca Andy Warhol, Diana Ross, Elton John, Calvin Klein sau Liza Minelli.
Aproape peste noapte, 54 devine cea mai tare discotecă din New York, iar pentru lumea întreagă reprezenta simbolul decadenței și hedonismului acelei perioade. Steve Rubell s-a aflat mereu la ușile clubului, păzindu-l cu o agilitate acvilină, pentru a selecta actorii din lumea perfectă a Studioului. Încerca să obțină combinația ideală între alb și negru, straight și gay sau „amestecarea salatei”, după cum o numea el.
Ajungea să fie foarte nepoliticos, spunând multora lucruri de genul: „Du-te acasă și schimbă-te” sau „Ești prea urâtă!”. Dar puțini se puteau contrazice cu succesul. În primul an de existență, Studio 54 a dat un profit de 7 milioane de dolari. Însă patronii considerau că au cheltuit prea mulți bani ca să scoată bani, așa că au început să dea petreceri în cinstea vedetelor, asigurându-se că oamenii de rând se vor înghesui pentru a vedea starurile. De ziua lui Warhol, Rubell i-a dat un coș de gunoi plin cu bani! Departe de a fi insultat, Warhol a zis că acesta este cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată.
Sfârșituri
Am tot vorbit de clubul ăsta că se poate întreba cineva: dar ce legătură are cu drogurile?! Dragul meu cititor, în Studio 54 se consumau droguri cum se respira aer (cam pleonastic, nu-i așa?).
Toată lumea lua droguri, odată trecuți de ochiul lui Rubell. Se găsea orice se numea drog pe vremea aceea, dar în principal cocaină. Și cei mai avizi consumatori erau chiar cei aflați în lumina reflectoarelor – starurile.
Sunt numeroase povești, una dintre cele mai interesante fiind numită „Early X-Men in Studio 54”, în care eroii încearcă să intre în club, o văd pe Cher plângând că nu a fost admisă, imediat după intrare li se oferă coca, văd bărbați care se combină cu alți bărbați, femei cu femei, ambele categorii între ele… nebunie! Lumini amețitoare peste tot, păpuși, decoruri fantasmagorice, o realitate alterată de sunet și mișcarea haotică a oamenilor din jur, ca membrii unei imense orchestre, avându-l ca dirijor pe Rubell.
Dar culmile gloriei s-au metamorfozat, pentru 54, în culmile declinului. Incapacitatea lui Schrager de a administra cheltuielile și problema lui Rubell cu drogurile i-au ajuns din urmă în decembrie 1979, când 50 de agenți de la IRS (un fel de Fisc) au dat buzna în club „înarmați” cu un mandat.
S-au găsit o grămadă de bani, ori bine împachetați, ori aruncați prin toate părțile. Meticulosul Schrager ținea o agendă cu toate cadourile făcute vedetelor, indiferent dacă acestea erau cocaină sau amfetamine… agenții au găsit și asta.
Cei doi au fost condamnați la trei ani și jumătate de închisoare, din care au făcut doar 13 luni, în urma unei înțelegeri. S-au reîntors în business, deschizând clubul de succes Palladium. Cel mai greu i-a fost lui Rubell, pentru că toți prietenii îi întorceau spatele, și asta când avea cea mai mare nevoie. A murit de hepatită și șoc septic (SIDA, cu rolul său…) pe 25 iulie 1989, la vârsta de 45 de ani. lan Schrager a făcut o avere din afaceri hoteliere, mereu în umbră și distant față de mass-media.
Rewind. Un nou început
Studio 54 a apărut în istorie ca o scurtă perioadă în care s-a schimbat totul. Vorba ‘ceea, revoluțiile se fac într-o zi, schimbările în ani. 54 a reușit să revoluționeze atât noțiunea de club, cât și pe cea de drog de club. În Studio exista un subsol unde se retrăgeau toți cei care doreau intimitate, o intimitate ce însemna contacte sexuale întâmplătoare, muzică psihedelică, linii de coca într-o contorsionare aproape artistică de trupuri goale, care puerile, care androgine, o orgie a simțurilor, simfonia unei culturi care astăzi se dezvoltă din nou. Un fel de reinventare a roții.
Cluburile secolului al XXI-lea se întrec în decoruri grandioase și muzică de calitate. Drogurile s-au schimbat, poate și atitudinea lumii față de droguri s-a schimbat. Doar prin faptul că sunt mult mai accesibile acum ar fi un element. Nu trebuie să intri într-un club ca să consumi ce te arde pe tine suflețelul… Majoritatea intră deja „sparți” și petrec cu ce au în buzunar.
Text de Costel Cristea, revista Sunete, anul 2004