The Rolling Stones, o poveste de 60 de ani în Sunete
În februarie 2025, după exact 30 de ani de când categoria ‘Best Rock Album’ a fost introdusă în lista premiilor Grammy şi The Rolling Stones au câştigat trofeul inaugural cu Voodoo Lounge, iconica trupă de Rock a reiterat succesul cu Hackney Diamonds, fapt relevant pentru modul extraordinar în care Mick Jagger şi Keith Richards, acum octogenari “glad to be alive and kicking”, au reuşit să se menţină continuu pe coama valului de popularitate în surfingul lor muzical, indiferent de schimbările de vremuri sau de context.
Revista Sunete a celebrat patru decenii de existenţă a formaţiei The Rolling Stones în ediţia tipărită din decembrie 2004/ianuarie 2005 şi nimeni dintre cei care au contribuit atunci la redactarea sa nu-şi putea imagina că vom ajunge să o sărbătorim şi la 60 de ani de carieră, pentru că fusese cel mai anost an din existenţa sa, cu foarte puţină muzică şi zero ieşiri mondene la rampă, de parcă muzicienii şi-ar fi propus conştient să fie uitaţi de presă şi de public. Ne puneam legitim întrebarea dacă, după atâta timp, nu sunt prea obosiţi şi sastisiţi pentru a continua. Ştim acum că nu s-a întâmplat asta. Din fericire.

De la revolta anilor ’60, trecând prin excesele din anii ’70 şi confuzia din ’80, până la turneele antologice ale anilor ’90, The Rolling Stones a fost întotdeauna în linia întâi, trezind deopotrivă admiraţie şi invidie, şi, iată, au rămas tot acolo inclusiv în noul mileniu, absorbind şi reacţionând prompt la reconfigurarea Pop culture de către comunicarea digitală şi planând imperial peste variile trenduri de consum.
Acesta e unul dintre motivele principale pentru care vă propunem această ediţie specială Sunete la 60 de ani de la debutul discografic al trupei The Rolling Stones, concepută ca o perspectivă caleidoscopică asupra evoluţiei acesteia, asamblată din percepţia reprezentanţilor a mai multor generaţii de contributori, cu o raportare nuanţat diferită la creaţia şi impactul muzicii legendarei formaţii.

The Rolling Stones merită respectul fiecărui meloman inclusiv prin faptul că se numără printre martorii esenţiali ai istoriei artei moderne şi culturii Pop(ulare), iar o parcurgere a poveştii lor ca forţă colectivă, dar şi ca individualităţi, spuse prin cuvinte şi (foarte multe) imagini în această revistă de colecţie – care nu se va regăsi vreodată în integralitatea sa în mediul online -, aduce cu sine reconectarea cu oameni, evenimente şi conjuncturi care ne pot da de gândit în privinţa modului în care (re)simţim efectele realităţii prezente şi a nuanţării propriului sistem de referinţe în judecarea unui produs sau proces care înglobează creativitate.
Pentru că nicio trupă de Rock nu a fost capabilă să îmbătrânească atât de bine, de dinamic şi de surprinzător precum The Rolling Stones.
Keith Richards spunea:
« Încă învăţăm şi nu ne vom opri niciodată. Niciodată nu ajungi să le ştii pe toate ».
Ei bine, cu sau fără voia noastră, scriind pentru ediţia Sunete dedicată poveştii Rolling Stones, ne-am adus aminte de vorbele sale, pentru că redactarea textelor a reprezentat pentru fiecare dintre cei 14 contributori o nouă explorare, indiferent de gradul de familiaritate cu subiectul, şi, drept urmare, nu putem spera decât că şi pentru cititori se va constitui într-o invitaţie interesantă la descoperirea lumii în care trăim printr-un alt set de filtre… cel al muzicii create de THE ROLLING STONES.
Text de IOAN BIG, publisher Sunete / Zile şi Nopţi
Revista Sunete THE ROLLING STONE se poate comanda exclusiv online de pe magazin.sunetelive.ro


UNDE O GASIM LA PRETUL DE PE COPERTA DE 39.90 LEI ?
Adrian, 39.000 lei a fost pretul revistei din anul 2004. Revista editată acum are 172 de pagini, este în format mare și se vinde exlusiv online împreună cu o sacoșă Sunete, aici -> https://magazin.sunetelive.ro/shop/