Dintr-un adolescent rebel din Dublin, marcat de pierdere și spiritualitate, Bono a devenit o voce iconică – nu doar pentru U2, ci pentru o lume întreagă care încă mai speră că muzica poate schimba ceva.
Paul Hewson (alias Bono) s-a născut pe 10 mai 1960 în Dublin, Irlanda. Părinții săi, Bobby și Iris Hewson, formau o familie „mixtă” din punct de vedere religios, tatăl fiind romano-catolic, iar mama protestantă. Paul și fratele său mai mare, Norman, au frecventat, alături de mama lor, biserica protestantă.
Școala a început-o la Glasnevin National School, iar din 1971 s-a mutat la St. Patrick’s Secondary School, în centrul orașului. Aici, Paul excela în activitățile sportive, fiind chiar un excelent șahist, dar nu s-a putut adapta regimului foarte strict al școlii.
În 1972, părinții au hotărât să-l mute la Mount Temple. Aici nu trebuia să poarte uniformă, iar atmosfera era mult mai relaxată. Cu clare înclinații spre artă și istorie, a devenit membru al trupei de teatru a școlii. Periodic, obișnuia să frecventeze și orele de religie ale YMCA.
În 1974, o mare tragedie i-a zguduit viața. Moartea mamei sale din cauza unei hemoragii cerebrale a avut un efect devastator asupra lui Paul. Devine un rebel, dar un rebel care căuta tot timpul latura spirituală a vieții.
În toamna lui 1976 a răspuns anunțului lui Larry Mullen Jr. Nu cânta grozav la chitară, dar vocea sa avea ceva special, cu toate că nu era încă formată. Altele au fost însă atuurile care l-au impus în fața celorlalți: faptul că putea comunica ușor, atrăgând atenția celor din jur, faptul că scria poezii au făcut din el o alegere bună ca front-man și songwriter. Viitorul nu avea decât să confirme această alegere.
Unul din buni săi prieteni, pe nume Guggi, l-a numit Bono Vox („voce bună” în latină), după numele unui magazin de aparate auditive din Dublin. Mai târziu, Paul s-a hotărât să păstreze doar numele de Bono.
De la primele gig-uri U2 a devenit evident pentru toți că Bono era cel care comunica în permanență cu publicul. A luat chiar lecții de prezență scenică, pentru a-și mări impactul asupra publicului. Fie prin cuvinte, fie prin fel de fel de cascade – unele chiar periculoase. În 1983, la Los Angeles, a trebuit să sară dintr-un balcon, direct în mulțime – culmea, pentru a scăpa de fanii care îl încolțiseră. S-a ales cu hainele sfâșiate, dar și cu o lecție învățată.
De atunci s-a bazat doar pe muzică și versuri pentru a atrage publicul. Scria constant versuri, multe dintre ele fiind influențate de interesul său crescând în religia creștină. Așa au apărut cântece ca „Street Mission”, „In the Light” și „False Prophet”.
Maturizarea fizică a dus și la o maturizare a prestației sale. În același timp, versurile au început să ia o altă direcție. Abordează din ce în ce mai mult probleme ca drepturile omului („Mothers of the Disappeared”), droguri („With or Without You”) și, nu în ultimul rând, o temă ce pare favorită – politica („Sunday Bloody Sunday” sau „New Year’s Day”).
În 1991, odată cu noua orientare a grupului, apare și un nou Bono. Personajul întruchipat de el s-a numit „The Fly”. Cu un accentuat stil cyberpunk, părul mai scurt și vopsit negru, cu ochelari de soare întunecați, îmbrăcat într-un costum de piele neagră. Fuma havane și înjura mult – era parte din „imagine”.
Ulterior, din acest personaj al „Zoo TV” s-au metamorfozat altele: The Mirrorball Man, îmbrăcat în argintiu (pentru publicul american) și Mr. MacPhisto, diavolul îmbrăcat în lamé auriu și pantofi cu platformă, cu un accent aristocratic (pentru publicul european).
În turneul cu Zoo TV a devenit un fumător înrăit – obicei care, combinat cu o severă infecție a sinusurilor, a avut un efect dezastruos asupra vocii sale. După ce și-a pierdut vocea în câteva concerte și după o operație suferită în 1999, a renunțat la fumat. Doar o perioadă, pentru că atunci când nu are concerte… mai fumează.
Pe lângă muzică, talentul său pentru scris s-a concretizat și într-un scenariu de film: The Million Dollar Hotel, film prezentat în anul 2000 la Festivalul de Film de la Berlin. A avut chiar o scurtă apariție în acest film, ca și în pelicula Entropy, film realizat de producătorul lui Rattle & Hum, Phil Joanou.
Alături de grup, a devenit bogat și celebru. A colaborat și cu alte nume mari ale muzicii. S-a dedicat multor cauze umanitare care apără drepturile omului, sănătatea, problemele de protecție a mediului și condamnarea războaielor. Vrea să fie unul dintre acei oameni care fac lumea să se miște – iar prin muzica sa reușește. Știe foarte bine ce vrea și cum să obțină. Se dedică total atingerii țelurilor propuse.
Așa cum chiar el declara, chiar dacă unii dintre oamenii cu care are de-a face îi fac silă, este în stare „să ia prânzul cu diavolul în persoană, dacă asta îi va aduce o donație.”
În toată această nebunie, Bono este și un familist convins. A rămas alături de Alison Stewart, iubita lui din liceu, care i-a devenit soție și cu care are patru copii: două fete (Memphis Eve și Jordan) și doi băieți (Elijah Bob Patricius Guggi Q și John Abraham).
Text din arhiva Sunete, ianuarie 2007
Ascultă aici The Best Of U2 – 30 de melodii propuse de Sunete: