Despre cum e să stai singur, doar cu gândurile tale și să compui. Să iei chitara în mână și să „ciupești” gândurile până se așează singure într-un cântec. O discuție cu Vizi Imre.
Pentru că ne-a plăcut cel mai nou single pe care l-a scos și pentru că este un artist interesant, muncitor, perseverent și extrem de simpatic, ne-am gândit să vedem ce mai face Vizi. Și am stat de vorbă cu el. România îl știe grație participării la Vocea României, iar asta ni se pare mai degrabă nedrept în raport cu pasiunea, ambiția și talentul pe care le posedă.
Așa că ne-am propus să punem și noi un pic umărul la efortul lui. Și am vorbit despre planuri de viitor, despre noul lui single și album, despre industria muzicală autohtonă și oportunitățile ei, despre cum e să compui zeci de cântece, apoi să le „cerni” până îți iese de un disc și în general, despre viață și locul muzicii în ea.
Servus, Vizi! O să începem prin a te întreba ce scrie pe cartea ta de vizită acum și ce ai vrea să scrie, să zicem, peste 20 de ani? Mai rămâne acolo vârful de popularitate de la Vocea României, sau aspiri la mai mult?
Nå serustoc! În momentul de față sunt muzician, producător, singer-songwriter și câteodată social media creative. Peste 20 de ani sper să fi cucerit lumea cu muzica mea și să am un estate studio în munte unde să creez muzică cu cele mai mari nume din industrie, dar și să susțin tinerii muzicieni cu tot ce nu am primit eu când eram la început.
Deși lucrez la asta de mulți ani, tot Vocea României este locul de unde mă știe încă lumea. Genialitatea producătorilor de acolo încă persistă și le mulțumesc pe această cale, dar tare mult îmi doresc să am succes cu muzica mea. Însă procesul în care a trebuit să mă găsesc a fost unul îndelungat și deloc ușor. Nici colectivul și covidul nu au ajutat mult dar într-un final simt că am ajuns acolo unde trebuie. Desigur, evoluția este inevitabilă.
Este participarea la un concurs de interpretare de genul Vocea României o rampă de lansare potrivită pentru un artist talentat?
Aici aș dori să te corectez puțin dacă îmi permiți, din punctul meu de vedere, Vocea României nu este un concurs de interpretare, mai degrabă un reality show în care se cântă. Dacă știi unde te duci, și ești pregătit/ă pentru așa ceva, poate avea un beneficiu semnificativ pentru cariera ta. Faptul că mă cunosc și am lucrat sau lucrez cu majoritatea oamenilor din industrie se datorează emisiunii. În 2012 avea un impact mai mare decât acum, așa impresie am…
Aș vrea să vorbim despre single-ul Miss You. În primul rând, de ce în engleză? Oare pentru potențial comercial sporit? Și musai, vreau să știu, în ce stil se încadrează piesa? Eu o văd un country modern, dar totuși, în prezentare, ea e dată drept pop. În ce stil sau gen muzical te simți cel mai confortabil?
Miss You a-a născut în „sihăstrie”, la marginea pădurii undeva pe lângă Baraolt. Am observat că mă puneam pe ultimul loc. Lucram cu mulți artiști și eu nu lansasem mare lucru. Am hotărât să mă retrag două săptămâni fără telefon, laptop etc. ca să scriu cât mai multe piese. Am reușit să scriu 50 de piese în 10 zile și uite așa s-a născut albumul Feel, care începe exact cu Miss You. Se pare că a sta într-o tiny house fără carne și fără ecrane aduce beneficii.
Eu de când mă știu și mai ales după ce m-am apucat de muzică, îmi doresc să fiu recunoscut internațional. De aceea cânt în engleză. Mai e și faptul că eu nu am avut parte niciodată de scurtături în viață. De aceea zic ca întotdeauna sunt pe drumul mai lung. Dar cred ca e mai sigur așa, pentru o creștere sustenabilă.
Legat de genul muzical în care intră Miss You, l-am întrebat pe ChatGPT, că nici eu nu știu. Zice că e acoustic pop cu elemente de contemporary folk. Nå amu dacă așa zice, io-l cred. Niciodată nu mă va defini un stil muzical. După ce e gata piesa o analizez și văd în ce direcție o iau cu ea din punct de vedere al promovării. Pentru mine e mult mai important mesajul decât stilul. Ca producător mă mândresc cu faptul că am făcut metal, grunge, trap, pop, pop-rock, reggaeton etc. dar ca artist cred că cel mai bine mă simt cu chitara acustică în mână.
În ceea ce privește noile modalități de a face muzică, nu doar în România, ci pe peste tot, care crezi că e rețeta ideală? Ce părere ai despre casele de discuri, cum ar trebui să se promoveze un artist pentru a avea succes? E nevoie de un partener puternic (să zicem cum ar fi Marius Moga), sau merge și cătinel, cătinel, de unul singur? Care e rețeta potrivită?
Singur nu merge. Dacă aș începe să mulțumesc oamenilor din industrie care m-au susținut într-un fel sau altul după Vocea României, jumate din acest interviu ar fi o enumerare de nume. Eu cred că mă înțeleg foarte bine cu toate casele de discuri. În afară de Global, am fost la discuții cu mai toate. Am mai și colaborat pe piese. Sunt niște oameni tare faini acolo.
În ceea ce privește promovarea, cred că cel mai important este să fim sinceri atunci când o facem. În teatru se zice „să punem mațele pe tavă”, desigur fiecare cât își asumă. Succesul niciodată nu este garantat.
Din păcate, nimeni din industrie nu știa cum ar putea scoate bani dintr-un artist chelios cu burtă care mai e și ungur în România. Cel puțin asta e impresia mea. (Marius Moga a fost unul din primii oameni care m-a prezentat aproape tuturor din industrie). Acest lucru m-a ajutat enorm. Am fost nevoit să învăț cum să mă promovez, să fiu producător, songwriter, de toate și nici așa nu merge singur. Nici nu vreau singur. Din fericire generația nouă din industrie are o mentalitate deschisă și mă bucur mult să fiu în contact cu ei.
Ce preferi să faci mai mult dintre: înregistrări, filmări, concert?
Toate astea în ordinea următoare: producție muzicală (studio), concert, filmări (iubesc munca de televiziune).
Ce muzică asculți? Ce te mișcă cel mai mult și mai ales, ce te inspiră în calitate de compozitor? Dă-ne exemple de piese ori albume care te-au marcat!
În fiecare lună ascult Spotify Top 50 global și Billboard Top 40. Iubesc disco din anii ‘70. Piese care m-au marcat: Eagle Fly Free de la Helloween, Dean Town de la Vulfpeck, 5 minutes alone de la Pantera, Bangarang de la Skrillex, Denial is a River de la Doechii.
Știm că ești o persoană căreia îi plac provocările, competiția. Îți place să concurezi, să întreci și să te întreci, fie că sunt concursuri sau doar provocări personale. Te rog, spune-ne mai multe despre challenge-ul tău cu 50 de piese scrise în 10 zile? E tangibil așa ceva? Ce fel de piese se compun în acest volum, de măcar 5 pe zi?
Competiția in muzică nu cred că există. Însă provocările și ieșitul din zona de comfort sunt lucruri care mă fac tot mai bun. Singurul cu care mă întrec este eul meu de acum un an. Dacă sunt mai bun decât acum un an, sunt mulțumit. Din fericire în fiecare an simt evoluția. Asta însă nu mă face arogant. Pentru că tot timpul este loc de mai bine. Și cu cât descoperi mai mult, cu atât mai mult observi cât mai e de învățat.
E ca atunci când in vană știi să înoți dar ajungi in lac și îți dai seama că picioarele nu ajung la fund și trebuie să te susții iar dupaia ajungi in ocean și pe lângă faptul că nu ajung picioarele la fund, mai ai de luptat și cu valurile.
Este posibil să scrii 5 piese pe zi. Cred că as putea și 10 pe zi. Scopul a fost să fac un exercițiu din care să iasă 10 piese faine pentru album. Știi ce nașpa e și cât de greu te obișnuiești să stai singur doar cu gândurile tale? Să te împaci cu tine? Să te accepți? Nici nu cred că mi-a ieșit. Decât să stau cu mine, mai bine am scris piese.
