The old decadence of new sounds: 80’s era
Nimeni nu se aștepta la cine știe ce urmări muzicale serioase atunci când Steve „Stevo” Pearse, la vârsta de numai 19 ani, lansa, la începutul anului 1980, compilația Some Bizzare Album.
Printre aleși se numărau formații cvasi-necunoscute: Clock DVA, Cabaret Voltaire, Depeche Mode, The The, Blancmange, Soft Cell sau Classix Nouveaux. Doi ani mai târziu, toate formațiile se regăseau în Top 20.
1975 aduce Marii Britanii The Family Law Act, o lege ce va urca rata divorțurilor, până în 1979 cel puțin, către cifre astronomice. Cum, se știe, viața în Regatul Unit nu e ușoară, de cele mai multe ori, proaspeții divorțați erau nevoiți să găsească o a doua sursă de venit, un al doilea job. Astfel, o întreagă generație de tineri s-a trezit dintr-o dată fără supravegherea adulților, fără modele de urmat în viață, dar și cu mult timp de pierdut după cum îi tăia capul. Responsabilitatea și integritatea morală au devenit, pentru unii, o mantră. Alții încurajau modul de viață după regulile fiecăruia. Mulți însă au decis să formeze grupuri de muzică în care, nu e de mirare, își exprimau detașarea, seriozitatea și, mai ales, furia.
Versurile aveau ca subiecte victimele sistemului în care se regăseau cam toți, precum și nevoia de schimbare rezultată din creșterea corupției în politică. Ceea ce se auzea și prindea cheag era palma dată peste fața muzicii disco-pop ce deja sufoca eterul încă de la începuturile anilor ’70. După Elvis Presley, Beatles și fenomenul hippie, lumea se pregătea pentru cea de-a treia revoluție muzicală importantă ce va schimba societatea în mai puțin de cinci ani: era punk.
Cam în acest context prinde viață grupul Depeche Mode care, până la întâlnirea din 1980 cu Stevo Pearse, pe atunci important DJ în Blitz Club din Londra (un fel de Mecca al New Wave-ului), trece printr-o mulțime de schimbări de nume și componență. Ajunși pe compilația Some Bizzare Album, primesc, ca și ceilalți colegi de vinil, eticheta de „grupuri futuristice”.
Nu erau primii: Human League rataseră la mustață recunoașterea internațională cu primul album, Reproduction (de vreme ce Empire State Human – succes nebun underground – devine prima piesă synth-pop universal recunoscută), iar Adam Ant prelua ștafeta lăsată de David Bowie la Ziggy Stardust, șocând întreaga lume cu piesele sale ce vorbeau despre alienare, sex și brutalitate.
Într-o mișcare muzicală în care ce s-a întâmplat dimineață era deja istorie, noilor veniți pe scena New Wave li s-a spus New Romantics, termen ce se referea nu atât la sunet sau stil, ci mai degrabă la plasarea grupurilor într-un anumit moment.
Nedezicându-se de „legea” D.I.Y. (Do It Yourself), ce caracteriza mișcarea punk, reprezentanții New Romantics celebrau totuși farmecul modei, hainele ostentative și hedonismul. De fapt, nu o dată, New Wave-ul a fost numit copilul ilegitim al punkului și muzicii disco.
Un alt mediu favorabil mișcării, în general, era înfloritoarea epocă video ce abia prindea contur și care, vorba cântecului, ucidea netelegenicele vedete radio, dar care cu siguranță era interesată de tot ce însemna culoare – și, Doamne!, New Wave-ul a avut din plin!
Ca sound, Depeche Mode purtau blazonul new romantics: idei muzicale simple executate numai pe claviaturi (deocamdată, până la plecarea lui Vince Clarke, grupul nu-și poate exorciza latura atmosferică, mulțumindu-și fanii cu beat-uri vesele).
Nedepărtându-se prea mult de linia Roxy Music – David Bowie, acceptați unanim ca strămoși și guru ai mișcării (ah, Fashion…), Depeche Mode încă nu adoptau chitara ca ingredient al formulei succesului ce, încet-încet, prindea contur. De fapt, întreaga mișcare se baza pe sunetul clapelor.
Cu toate acestea, Adam and the Ants erau considerați mai punk decât Depeche Mode, așa cum erau văzuți și Culture Club, cu toate că aceste formații erau cel mai des asociate. La fel erau văzuți și Japan (poate grupul cel mai apropiat de ideologia primelor albume Depeche Mode), Duran Duran sau Spandau Ballet, deși pe aceștia din urmă îi putem considera mai degrabă un „grup de modă new wave” decât unul muzical.
Mai serioase păreau, din punct de vedere muzical, Ultravox sau Visage, cu toate că nu au putut să depășească acea condiție de grup „one hit wonder”. Nu foarte târziu apar și OMD, New Order și Yaz ca grupuri ce vor dovedi că sunetele electronice promovate de ei de-a lungul deceniului opt pot genera isteria dance, techno și rave de mai târziu.
Principala caracteristică (nu neapărat obligatorie) a sunetului new wave era, oricum, încadrarea ritmului între 160 și 190 de bătăi pe minut. Aceasta nu este, cu siguranță, muzică disco. Cum muzică disco nu se putea numi nici ce cântau celelalte grupuri ale vremii ce influențau din plin sound-ul Depeche Mode: Einstürzende Neubauten și Throbbing Gristle.
Formațiile ce cochetau cu sunetul chitărilor (mai mult sau mai puțin specific punkului) și în același timp asociate oarecum mișcării new wave erau The English Beat, The Specials sau Madness, grupuri ce mixau atitudinea punk cu beat-urile reggae. Sensibil mai serioase din punct de vedere muzical erau formațiile bazate exclusiv pe chitare, ca de exemplu: Stray Cats, The Blasters și Violent Femmes.
Nu departe se aflau și adevărații continuatori ai punkului, opuși noului val electronic: Social Distortion, The Jam, The Clash, Billy Idol, The Police, Pretenders, Elvis Costello, U2, Psychedelic Furs, The B-52s, Blondie, The Smiths, Ramones, Buzzcocks… Aceste grupuri erau mânate de o mentalitate rebelă și o energie brută ce lipsea scenei noului val.
Muzica și stilul de viață goth erau prezente prin Siouxsie and the Banshees, The Cure sau Sisters of Mercy, formații ce-și aduceau și ele contribuția „întunecată” schimbărilor de la mijlocul anilor ’80, în timp ce R.E.M., The Church, Simply Red sau Bangles inițiau o mișcare cu rădăcini în orientările unor grupuri mods, ca Beatles sau Byrds.
Toate aceste formații au contribuit, dacă nu la crearea sunetului Depeche Mode, atunci măcar la izolarea lui de celelalte genuri, piesele celor patru britanici fiind recunoscute azi și de copiii de grădiniță. Aceste formații sunt considerate „de tranziție”, niciuna nu s-a încadrat definitiv de-a lungul carierei într-un gen anume. Toate au combinat diverse elemente și influențe pentru a-și defini sunetul, ideologia și look-ul.
Totuși, fiecare grup din cele de mai sus (și multe altele, de care cronicarul a uitat fără voie) au influențat și continuă să influențeze (sau să fie prezente prin sample-uri – vezi chiar muzica rap, și nu numai – în) TOATE genurile muzicale de azi.
Iubitorii de muzică ai deceniului opt erau „lipiți” de radiouri și TV, întrebându-se ce nou sunet pot auzi în următoarele cinci minute. Această diversitate a sunetelor nu se mai făcuse auzită de la începutul anilor ’60. Pentru puțin timp, muzica novatoare o luase înaintea corporațiilor și vânzărilor de discuri.
New Wave-ul anilor ’80 a constituit o eră de experimente și noi formule, dar, luată ca ansamblu, aceasta este una dintre cele mai frumoase pagini din istoria rock’n’roll-ului. De-a lungul carierei, Depeche Mode au reușit să se mențină ca o forță omniprezentă. Chiar dacă tu nu ascultai muzica lor, cu siguranță cunoșteai o mulțime de tineri pentru care Depeche Mode era un mod de viață.
Mulți dintre acești tineri au acum, la rândul lor, grupuri. Tributul unor formații ca Smashing Pumpkins, The Cure, Veruca Salt, Meat Beat Manifesto, Hooverphonic, Monster Magnet, Deftones, Rammstein sau GusGus spune multe despre muzica Depeche Mode, apărută atunci când lumea avea nevoie cu disperare de ceva nou, sătulă fiind de produsele disco-pop de serie ale marilor companii.
Luând cursul lucrurilor în propriile mâini, Depeche Mode au dovedit că pe parcursul anilor pot influența generații de tineri, pot genera curente muzicale serioase și pot, cu fiecare album, să aducă istoriei muzicii ceva stylish și fresh.
Text de Paul Petre, preluat din revista Sunete (2004)